I. Bilanțul președintelui – jucător

3653 de zile care au schimbat România

de  Vlad Stoicescu | 19 Nov 2014

Pe 21 decembrie 2014, odiseea prezidențială a lui Traian Băsescu va ajunge la final. Într–o serie editorială care–i va însoți ultima lună în calitate de șef al statului român, Dela0.ro încearcă să spună povestea celor 3653 de zile așezate peste România cu Traian Băsescu președinte. E o poveste în zece capitole despre un om care a rescris toate canoanele funcției deținute, deși nu doar atât. E o poveste despre ieșirea României din tranziție, în condițiile rămânerii în propriile limite. La final, vom avea nu doar măsura reușitelor și eșecurilor omului Traian Băsescu, cât mai ales măsura unei țări pe care am însoțit–o cu propriile noastre vieți din ultimii zece ani, în trecerea ei prin “zodia scorpionului”.

Pe 9 aprilie 1996, lucrările Camerei Deputaților au debutat târziu, la 55 de minute trecute peste ora 3 a amiezii, când seara de primăvara își pregătea deja recuzita. Traian Băsescu a vorbit al șaselea.

“Nu doresc să rămân în politică sub apăsătoarea suspiciune că m–am refugiat la adăpostul atotputernicului privilegiu al imunităţii parlamentare”, a spus apăsat de la pupitru, apoi și–a făcut un inventar al obligațiilor față de partid, față de familie și chiar față de moștenirea istorică a răzeșilor lui Ștefan cel Mare.

“În calitate de om politic al opoziţiei, nu am dreptul să las actualului Guvern şansa de a justifica nematerializarea acuzaţiilor false pe care mi le–a adus prin propria–mi imunitate parlamentară.

În calitate de om politic responsabil, nu am dreptul să întreţin suspiciunea electoratului asupra probităţii mele, cu atât mai mult cu cât, adesea, mi–am afirmat nevinovăţia.

În calitate de deputat de Vaslui, trebuie să dovedesc urmaşilor răzeşilor lui Ştefan cel Mare că, în septembrie 1992, au votat un om cinstit.

În calitate de deputat, am obligaţia să contribui la apărarea prestigiului instituţiei supreme a democraţiei autohtone, Parlamentul României.

În calitate de părinte, am obligaţia să asigur copiilor mei dreptul de a fi, în continuare, mândri de tatăl lor.

În calitate de marinar al flotei maritime române, am obligaţia să demonstrez echipajelor de la bordul navelor petroliere ale ţării, alături de care adesea am înfruntat natura, că am rămas acelaşi comandant aspru, dar drept, care a ştiut şi ştie ce este demnitatea şi onoarea”.

Între cei 262 de parlamentari prezenți la ședință se iscaseră deja rumoarea și amuzamentul când Traian Băsescu a pronunțat cuvântul “demisie”. Apoi, a spus “vă mulțumesc” cât timp câteva aplauze izbucnite în ultimele bănci ale sălii i–au întâmpinat gestul. Nimeni nu mai văzuse așa ceva în scurta istorie parlamentară a României post–comuniste: ca un ales să–și depună mandatul pentru a se pune la dispoziția justiției.

“După zece ani cu Traian Băsescu, rămân rezultate incontestabile, dar și esecuri la fel de clare. În politica externă, de exemplu, lasă o moștenire corectă. Și în materie de anticorupție o parte din merite îi revin. Pe de altă parte, reformarea statului nu a reușit, Parlamentul nu este mai puțin numeros și nici Constituția nu a fost revizuită”, Peter Eckstein Kovacs, fost consilier prezidențial

Odiseea lui Traian Băsescu nu era, însă, nici pe departe la sfârșit în acel aprilie din 1996. Din contră, deși nu cu totul la început, cariera politică abia îi lua avânt. În doar câteva luni, Convenția Democrată avea să câștige alegerile, iar Traian Băsescu să devină una dintre principalele figuri ale puterii de la București. Capabil să conducă cu mână forte un minister, dar și să dărâme însuși guvernul din care făcea parte, Traian Băsescu era la fel de imprevizibil pentru sine, cât era pentru ceilalți. La începutul anilor 2000, după câștigarea primului mandat de edil al Bucureștiului, fostul comandant de navă susținea că, în sfârșit, avea ocazia să lucreze “cu oameni, nu cu fiare”, motiv pentru care nu plănuia nici în ruptul capului o despărțire de Primăria Capitalei mai devreme de 2008.

Despărțirea a venit, totuși, mult mai devreme, în 2004, într–un regim de viteză, improvizație și neprevăzut care a uluit pe toată lumea. În vara acelui an, Traian Băsescu participase din nou la alegerile pentru Primăria București, ba chiar le câștigase din primul tur, iar alianța pe care partidul său o fondase alături de liberalii lui Theodor Stolojan părea să se îndrepte netulburată, cu ultimul pe post de candidat, către prezidențialele din toamnă.

Ce–a urmat e deja istorie politică în România de astăzi: lacrimile lui Traian Băsescu într–o conferință de presă, asumarea candidaturii în locul lui Stolojan, confruntarea cu Adrian Năstase și, din 21 decembrie 2004, instalarea la Palatul Cotroceni. La 3653 de zile distanță de momentul în care a fost învestit pentru prima oară președinte al României, Traian Băsescu își încheie mandatele. Strict formal, cel mai longeviv șef de stat al perioadei post–decembriste va părăsi funcția pe 21 decembrie 2014.

Un deceniu cu trei președinți

Matematica e adesea înșelătoare. Cei zece ani petrecuți de Traian Băsescu la vârful puterii de stat n–au fost nici pe departe liniari, așa cum riscă să lase impresia cifrele în lipsa contextului. Înainte de toate, cele 3653 de zile poartă parantezele celor două suspendări din funcție suferite de președintele Băsescu de–a lungul mandatelor sale: prima în 2007, a doua în 2012, rezultând într–un total de 86 de zile “pierdute” la granița dintre “președinte–suspendat” și “președinte–demis”. Deși a planat cât se poate de amenințător în urmă cu doi ani de zile, ultima ipostază nu s–a împlinit totuși niciodată. În rest, toate par să se fi întâmplat sub președinția Băsescu – de la alianțe și trădări fulgerătoare, până la situația unică de a fi avut în timpul ultimilor zece ani trei președinți: cel ales de două ori, dar și doi interimari, Nicolae Văcăroiu în 2007 și Crin Antonescu în 2012.

"Mandatele lui Traian Băsescu ne lasă cu o istorie lungă de încălcări ale legii și afaceri încheiate în interesul personal al unor politicieni și oameni de afaceri, cu o comunitate și opinie publică dezbinate. În privința proiectului de la Roșia Montană, de exemplu, sau a exploatării gazelor de șist, unde în urma dezinformărilor și manipulărilor informației s-a impus o logică care îi incriminează pe activiști, adică pe cei ce se opun acestor proiecte distructive", Raluca Dan, activist de mediu

Anul 2012. Romania este mai divizată ca niciodată. Președintele Traian Băsescu a reușit să polarizeze, să împartă lumea în prieteni fanatici și în dușmani nevrotici. În urmă cu doar câteva luni s–a ieșit în stradă, piețele marilor orașe au fost preluate de indignați și s–a strigat, din nou!, „Jos cu dictatorul!”. Acum, în vara asta fierbinte, o mega–coaliție politică fondată de liberali și social–democrați folosește toată adversitatea populară strânsă împotriva președintelui odată cu implementarea măsurilor de austeritate din 2010 pentru a rearanja instituțional România. Procesul devine la un moment dat atât de violent încât amenință să dezintegreze însăși fundamentele constituționale ale statului. Prietenii fanatici ai lui Traian Băsescu strigă, pe toate vocile, “lovitură de stat”. Dușmanii nevrotici riscă știind că pot îmbrăca totul, la final, în poleiala voinței populare.

Cumva la mijloc e Traian Băsescu – laitmotivul degringoladei, apărătorul providențial al statului de drept pentru unii, călăul democrației pentru ceilalți. Mai mult decât orice, însă, președintele e și sursa fanatismului prietenilor, și cauza nevrozării adversarilor. Realitatea asta planează ca o fatalitate peste întregul deceniu clasat în inventarele Cotroceniului între 2004 și 2014. Doar numărul celor aflați într–o tabără sau alta s–a schimbat. Traian Băsescu și–a început mandatele, acum zece ani, pe un val enorm de popularitate, antagonizându–și în același timp o bună parte a clasei politice. Același Traian Băsescu și le încheie pe un val de adversitate populară care nu mai e la cotele din 2012, dar rămâne net superioară sumei opțiunilor favorabile.

Mai vechi susținător al președintelui, scriitorul Ioan T. Morar are o explicație: “La sfârșit nu e ca la început, în linia celebrei iarna nu-i ca vara. Două mandate și două tentative de suspendare obosesc pe oricine. Dar cred că majoritatea promisiunilor au fost duse la capăt."

Sorin Ioniță, expert în reforma administrației publice și un promotor al politicilor de dreapta, e ceva mai nuanțat: “Schimbările decisive au fost două: pachetul de austeritate din 2010 care a fost momentul lui de inflexiune în relația cu societatea, de atunci încolo a trecut pe sold negativ; și episoadele cu negocierea numirilor la șefia parchetelor, apoi despărțirea de PD și susținerea Elenei Udrea, care au arătat lumii un Băsescu 2.0, unul care a pierdut si dintre simpatizanții hard core”.

Borne fixate de Traian Băsescu:

primul parlamentar post-decembrist care și-a dat demisia din legislativ, renunțând la imunitate pentru a facilita anchetarea sa într-un dosar;

primul politician care a contestat cu succes poziția liderului partidului din care făcea parte, câștigând alegerile interne din 2001 ale Partidului Democrat împotriva fondatorului PD, Petre Roman;

primul candidat la Primăria București care a recupereat o diferență de 24% între cele două tururi de scrutin, în anul 2000, împotriva lui Sorin Oprescu;

primul primar general în funcție care și-a câștigat al doilea mandat din primul tur, în 2004, împotriva lui Mircea Geoană;

primul președinte suspendat din funcție, și nu o dată, ci de două ori;

primul șef de stat român care a beneficiat de două mandate consecutive, obținând în două alegeri prezidențiale și patru tururi de scrutin 17.102.838 de voturi.

Prolog

Pe muchie. E poate cel mai nimerit termen pentru a descrie felul în care s–au desfășurat aproape toți cei zece ani prezidențiali ai lui Traian Băsescu, un fost căpitan de vas în perioada comunistă, parlamentar, ministru și primar al Capitalei după Revolutie care a polarizat ca nimeni altcineva, din punct de vedere politic, instituțional și social, România. Ce rămâne după președinția lui Băsescu este o întrebare–balaur cu aproape o mie de răspunsuri–capete.

”După propriile mărturii, Traian Băsescu a condus România ca pe un vapor uriaș. Ca pe vapor, a reușit acolo unde e vorba de disciplină și a eșuat acolo unde e vorba de libertate. Am traversat împreună marea, însă rata de supraviețuire a speranțelor este cam de 4 din 7, cam cîți mai trăiau și dintre scalvii transportați pe la 1800 între Africa și plantațiile de trestie de zahăr din Caraibe”, Cătălin Tolontan, jurnalist

Traian Băsescu s–a autodefinit din prima zi a mandatului ca fiind un președinte–jucător. Dacă scena mare a fost mereu de–a lungul acestor zece ani România, partiturile prezidențiale au fost, de la caz la caz, diferite. Traian Basescu a jucat, în egală măsură, și pe terenul Executivului, dar și pe cel al Justiției, și pe cel al marilor teme sociale, dar și pe cel al mass–media. Caracteristic celor două mandate prezidențiale ale sale rămâne, totuși, și altceva. Traian Băsescu este primul șef de stat post–comunist care și–a început președinția cu un proiect de țară clar definit – integrarea în Uniunea Europeană – și o încheie într–o zonă mai degrabă gri din punctul de vedere al unui “obiectiv național” ori al direcției de urmat.

Într-un volum de interviuri cu Vartan Arachelian care se va lansa în toamna aceasta la editura Polirom, Alina Mungiu-Pippidi subliniază felul în care mai toate inițiativele pozitive ale președintelui Băsescu au sfârșit prin a produce efecte negative pe termen mediu și lung. E și aici o marcă a felului în care s-a derulat deceniul Băsescu la Cotroceni: cu lucrurile bune subminate constant de incapacitea președintelui de a organiza consensul.

“Marele merit al lui Băsescu este că a oprit legislația trimisă de Parlament de foarte multe ori, corect în 90 la sută din cazuri. El a fost făcut mare de incompetența și corupția parlamentarilor din România. Dar politica în democrație se bazează pe construirea consensului. De departe, liderul mare e cel care reușește să adune lumea la o masă și să convingă, să construiască o majoritate”, spune Mungiu-Pippidi.

Profesoara de politici publice, o fostă aliată a președintelui, de care s-a despărțit în 2009, când fiica lui Traian Băsescu a beneficiat de sprijinul PD în obținerea unui mandat de europarlamentar, mai identifică o neliniște în spatele reformei justiției, adesea promovată public ca principala zestre a regimului: “Băsescu a făcut o treabă bună, a lăsat procurorii să lucreze, cu dezavantajele de rigoare, cum ar fi că avem mii de mandate de ascultare pe siguranță națională. Canada nu are nici 200 pe an și noi avem peste 2000. Și toate aprobate de același judecător. Și toate făcute de SRI”.

Sub omul Traian Băsescu, născut în semnul zodiacal al scorpionului, România a făcut pași importanți în domenii cheie precum justiția, politica externă sau eficientizarea serviciilor de informații, dar n–a reușit să se impună ca un actor capabil să construiască politici și viziune pentru societate. Într–un fel, povestea celor zece ani petrecuți de Traian Băsescu la Palatul Cotroceni e povestea ieșirii României din tranziție, dar nu și povestea ieșirii din propriile limite. (Au contribuit Diana Oncioiu și Cristi Citre)

Zodia Scorpionului" este o serie publicistică în 10 episoade produsă de echipa Dela0.ro. Documentarea și redactarea au fost realizate de reporterii Diana Oncioiu, Oana Dan, Cristi Citre și Vlad Stoicescu. Implementarea tehnică este meritul lui Silviu Panaite. Au mai dat o mână de ajutor Mihai Dragolea (montaj video), Anton Gherca (identitate vizuală), Laurențiu Diaconu-Colintineanu (voce video) și Centrul pentru Jurnalism Independent (echipament video).
Toate drepturile sunt deținute de dela0.ro

Comentarii