IV. Mass-media & Imagine
Un “apărător devotat al presei” în luptă cu “tonomatele”, “mogulii” și “lichelele”
Traian Băsescu, comandantul aflat la cârma vaporului numit România, a înţeles de-a lungul celor două mandate prezidențiale că este de datoria lui să le spună românilor când presa informează şi când manipulează. Șeful statului i-a identificat pentru popor pe “moguli”, pe “jurnaliştii tonomate”, a indicat deloc subtil cine sunt “nulităţile” şi “lichelele” și a girat de la înălțimea funcției sale introducerea campaniilor de presă “la comandă” în rândul vulnerabilităților la adresa siguranței naționale. Aceasta este istoria încâlcită a relației președintelui cu oamenii care i-au transcris declarațiile, tradus intențiile și interpretat faptele.
Dincolo de faptul că este un politician înzestrat și popular, subliniază americanii în decembrie 2004, ceea ce îl caracterizează în mod fundamental pe noul președinte al României este tenacitatea, alături de modul direct de abordare. ”Punctează prin stilul lui direct, sarcastic combinat cu momente de sinceritate dezarmante”, scriu diplomații celei mai mari puteri de pe glob. Și mai notează ceva cei de la Ambasada SUA:
“Stilul informal, provocator, care combină ironia cu dramatismul în câteva propoziţii, poate fi în unele situaţii un punct slab. Păcatul lui constă în faptul că are o <<gură slobodă>>.
Stilul este însoţit şi de o vestimentaţie mai puţin oficială. Ţinuta preferată a lui Traian Băsescu este tricoul polo, iar atunci când este forţat de împrejurări să abordeze o ţinută mai business, nodul de la cravată e mereu strâmb şi, mai mereu, ultimul nasture de la cămaşă desfăcut.”
Pentru români, politicianul non-conformist întruchipat de Traian Băsescu nu era o noutate. Numai la Antena 1, în emisiunea cu cea mai mare audiență a postului, realizată de Marius Tucă, liderul Partidului Democrat participase de zeci de ori, devenind – într-o statistică neoficială – cel mai invitat personaj politic din istoria programului.
Iar atuurile lui Traian Băsescu s-au construit chiar în jurul percepției sale publice, de om politic care nu ține seama de etichetă și de rigori. De la imaginea aceasta – a unui fost căpitan de vas care vorbește pe “limba” tuturor – până la cea de cavaler anticorupție nu mai era decât un pas. Unul pe care Traian Băsescu l-a făcut cu ajutorul câtorva organe de presă și organizații non-guvernamentale care i-au fost alături în 2004, într-o perioadă în care regimul PSD strunit de premierul Adrian Năstase încerca prin toate mijloacele avute la dispoziție să limiteze libertatea de exprimare.
O spunea chiar Traian Băsescu în acel decembrie 2004 în care răsturnase toate calculele hârtiei, învingându-l neașteptat la urne pe Năstase:
“Voi fi un apărător devotat al libertăţii presei, care în ultimii patru ani a înregistrat un regres grav, din cauza constrângerilor şi presiunii politice fără precedent practicate faţă de mass-media. Confiscarea libertăţilor presei este primul pas spre confiscarea libertăţilor cetăţeneşti. Victoriile democraţiei nu pot avea loc fără existenţa presei libere, a dreptului la cuvânt şi la libera exprimare.”, Traian Băsescu, 2004
Cinci ani mai târziu, după un prim mandat în care transformarea discursului prezidențial a fost brutală, pe fondul propriei incapacități de a gestiona critica, dar și ca urmare a politizării accentuate a presei, președintele Băsescu gira introducerea campaniilor mediatice, etichetate ca fiind “la comandă”, în categoria vulnerabilităților la adresa siguranței naționale:
"Voi menţine acest punct de vedere. Campaniile de presă nereale în care încerci denigrarea unor instituţii sau a unui demnitar fără să fie acoperite în fapte, dar o faci pentru a-l discredita în faţa cetăţenilor şi în faţa comunităţii internaţionale sunt o vulnerabilitate.”, Traian Băsescu, 2010
Preşedintele marinar şi ţara vapor
"Îi văd pe mogulii ăştia ca pe nişte rechini. Eu voi continua să apăr de lăcomia lor interesele românilor. Sunt hotărât să nu-i las să-şi înhaţe prada.", Traian Băsescu noiembrie 2009
Imaginea edilului hotărât, energic, implicat e mereu însoțită de mesaje scurte: “Atenţie, vin la Primărie!”, “Capitala este treaba mea. Treaba ta este să votezi!” sau “Singur fac mult. Cu un Consiliu fac totul”. Fără să știe, în vara aceasta din 2004 Traian Băsescu face o repetiție generală, cu public, înaintea alegerilor prezidențiale care aveau să-l trimită la sfârșitul anului la Palatul Cotroceni.
În bătălia pentru șefia statului român cu premierul Adrian Năstase, pe fostul căpitan de vas îl ajută ambele – şi primul mandat de la Primărie şi campania pentru obținerea celui de-al doilea. Mandatul de primar i-a conturat imaginea de victimă, de om sabotat de sistem. Iar imaginea nu era foarte departe de realitate.
Mircea Toma, directorul organizației de monitorizare a presei Active Watch, explică: “Chiar era o victimă. Consiliul General s-a opus tuturor proiectelor sale mari cum ar fi restructurarea urbanistică a traficului”.
Analistul politic Radu Magdin susține și el că “momentul Primărie 2004 a contat căci l-a adus din nou pe Traian Băsescu în centrul atenţiei, oferindu-i o platformă naţională. S-a putut victimiza bine ca Primar şi a putut justifica lipsa unor proiecte prin lipsa unei majorităţi în favoarea sa”. Pentru că a funcționat, strategia a fost reluată şi cu alte ocazii, crede Magdin:
“Traian Băsescu ne-a cerut o majoritate la Primărie în 2004, ne-a cerut o majoritate la Guvernare în 2008/ 2009, şi între timp a dat vina, cu pasiune, pe ceilalţi pentru orice staţionare sau nereuşită.”, Radu Magdin, analist politic
Campania electorală pentru Bucureşti din 2004 l-a convins şi pe istoricul Mihail Bumbeș, lider al unei asociații care promovează implicarea civică, să îi dea votul său lui Traian Băsescu atunci când acesta a intrat în lupta pentru Cotroceni: “Mi-a plăcut campania de la Primărie. Era originală. Era altceva.” Ardeiul de la Primărie, devenit deja marca Traian Băsescu, a fost preluat şi la Cotroceni.
Radu Magdin conchide că viitorul preşedinte “a ştiut să fie şi simpatic şi valoric, promovând dreptate şi adevăr, cu elementul anticorupţie”. Era, potrivit analistului politic, “combinaţia optimă de << e de-al nostru >> cu << o să îi tragă în ţeapă >>”. Era, cu alte cuvinte, “justiţiarul simpatic”.
Preşedintele – director general al TVR Stelian Tănase, unul dintre intelectualii care i-au fost aproape lui Traian Băsescu în campania din 2004, susține că a sperat ca stilul provocator, uneori scandalos, folosit la Primărie să nu fie perpetuat și la Cotroceni:
“Preşedintele trebuia să fie altceva. El nu s-a adaptat la această funcţie. A introdus vulgaritatea în spaţiul public, stilul ăsta golănesc de port.”, Stelian Tănase, istoric
Gafele, perlele, replicile fulgerătoare, râsul gălăgios în faţa unui pahar la Golden Blitz i-au atras critici, dar în același timp i-au conturat imaginea de om simpatic, de lider politic abordabil.
Traian Băsescu declara în 2005 la Televiziunea națională că nu intenţionează să respecte canoanele funcţiei pe care o ocupa pentru că nu vrea să devină prizonierul acesteia. “Realizez ce expresii urmează să folosesc şi nu le cenzurez”, mărturisea preşedintele. Unele s-au soldat de-a lungul anilor cu sesizari și sanctiuni la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Cu toate astea, ţinea să puncteze Traian Băsescu, nu e loc de regrete în privința unei gafe sau alteia, pentru că ele fac parte din modul său de a gândi.
Şi exprimări percutante, la limita discursului acceptabil pentru funcția prezidențială au tot fost: de la disputele verbale cu adversari, reporter -“găozari”, ziariști - “tonomate” sau “moguli” până la derapaje de tipul “boala e mai sănătoasă decât Hrebenciuc” sau “când vorbeam de pensia minim-garantată de 500 de lei, probabil eram sub influenţa băuturilor alcoolice”. Multe dintre acestea au fost însoţite de-a lungul timpului de râsul inconfundabil care l-a consacrat pe Traian Băsescu în conștiința publică.
“E uneori un râs nervos. Cei care mă cunosc foarte bine ştiu că atunci când râd nu-i a bună”, declara şeful statului în 2005 la TVR.
Imaginea de lider dintr-o bucată nu este singura care rămâne în memoria colectivă atunci când vine vorba de Traian Băsescu. Ei i s-au adăugat, pe rând, cele de președinte vocal, susţinător al luptei împotriva corupţiei, apărător al Justiţiei și, cel mai recent, de promotor al măsurilor de austeritate. Pe cele din urmă a ţinut să le anunţe, în 2010, personal de la pupitrul prezidențial, riscându-şi capitalul de imagine, în contextul în care ținea de atribuţiile premierului o astfel de sarcină.
Stelian Tănase intuiește că preşedintele a ales să facă anunţul pentru că la acel moment “credea că este atât de puternic şi că se bucura de atât de multă popularitate” încât putea suporta consecinţele. Analistul politic Radu Magdin vede și altceva: că Traian Băsescu “şi-a asumat anunţul în primul rând din instinct şi în al doilea rând din obişnuința de a arăta că e ferm:
“Președintele a sperat poate la << momentul său Thatcher >> ”, Radu Magdin, analist politic
Problema, susţine Magdin, a fost modul în care a ales să gestioneze austeritatea, fără nicio urmă de empatie. O astfel de abordare i-a atras antipatia masivă a electoratului şi, în consecință, scăderea masivă în sondaje.
La limita Constituției
Avertiza încă de atunci că va fi un preşedinte implicat. În practică un astfel de rol se traducea astfel:
“Medierea înseamnă că preşedintele a sesizat problema unei părţi din societate şi nu cheamă partea aceea de societate să discute cu Guvernul. O preia el ca asta e obligaţia constituţională şi se duce la Guvern şi instituţiile statului să o rezolve.”, Traian Băsescu, noiembrie 2004
Președintele s-a ţinut de cuvânt şi s-a dus în cele două mandate de peste 20 de ori la ședințele de Guvern. Ion Iliescu a participat în cei zece ani în care a condus ţara la şapte şedinţe de Guvern. Emil Constantinescu - la trei în patru ani.
Potrivit Articolului 87 din Constituţie, preşedintele poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii. Spre deosebire de predecesorii săi, Traian Băsescu nu a aşteptat să fie invitat de către premieri la Guvern. De multe ori a luat iniţiativa şi s-a autoinvitat la întâlnirile executivului.
Iar când nu a făcut-o nu s-a ferit oricum să facă agenda Guvernului, să traseze obiective miniştrilor ori să-i urecheze public şi să le transmită avertismente.
Consultantul Cosmin Dima scria în 2009 pentru Sfera Politicii că vizitele preşedintelui au o explicaţie care ţine mai degrabă de imaginea acestuia decât de soluţionarea concretă a unei probleme, mai exact de promovarea imaginii de preşedinte activ, jucător. Şi a “jucat” acest rol la limitele constituţionale. Aşa se explică şi numeroasele conflicte instituţionale soluţionate de Curtea Constituţională în timpul mandatelor sale.
Trecerea de la omul simpatic la liderul ferm sau preşedintele jucător nu i-a pus niciodată probleme lui Traian Băsescu. Şi asta pentru că, explică Radu Magdin, şeful statului “are marele avantaj al adaptării la un context în continuă schimbare, şi mai ales cel al reacţiei rapide în comunicarea de criză. Simte oportunitatea politică şi ulterior acţionează, rapid şi ferm, în direcţia ei”.
Toate aceste lucruri l-au ajutat în momente cheie cum ar fi dezbaterile finale din campaniile prezidenţiale din 2004 şi 2009 cu Adrian Năstase, respectiv Mircea Geoană. Pe primul l-a pus în dificultate cu o afirmaţie de o sinceritate dezarmantă, cea referitoare la trecutul comunist al ambilor candidaţi. Celui de-al doilea i-a anulat avantajul procentual din sondaje cu o simplă întrebare incomodă despre o vizită la Sorin Ovidiu Vîntu rămasă în anale pentru presupusul tratament spa, de relaxare, la care ar fi fost supus candidatul PSD la reședința mogulului.
Preşedintele împotriva presei
Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, crede același lucru:
“Au fost anii cei mai buni, mai liberi ai presei române, scăpată de sub supravegherea vajnică a guvernării Năstase şi fără prea multe presiuni politice sau economice.”, Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent
De asemenea, susţine Avădani, 2005-2007 sunt anii “marilor investiţii de capital autohton în mass-media”. Investiţii făcute de cei care aveau să primească de la preşedintele Traian Băsescu eticheta de “moguli”, în parte și pentru felul în care și-au utilizat investițiile în media pentru atingerea unor scopuri politice sau economice pur private.
După câștigarea primului mandat, apărătorul auto-declarat al libertăţii presei a început treptat să se certe cu jurnaliştii sau chiar să jignească anumiţi reporteri, făcând uz inclusiv de un vocabular din registrul rasial. Totul a culminat cu “dictatura presei” în 2008 şi, un an mai târziu, cu introducerea campaniilor de presă în Strategia Naţională de Apărare. În 2010 Traian Băsescu era la al doilea mandat la Cotroceni, un mandat câştigat în urma unei campanii în care tema principală a fost lupta împotriva mogulilor.
Potrivit preşedintelui, mogulii de presă “sunt cei care utilizează trusturile media pe care le deţin în bătălia politică”. Referindu-se la ei Traian Băsescu a mai utilizat şi termenii de “grupuri de interese”, “grupuri de tip mafiot” sau “rechini”. Cei vizaţi de definiţia şefului statului, nominalizaţi de altfel de către preşedinte pe parcursul celor două mandate, au fost Sorin Ovidiu Vîntu, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu şi Sebastian Ghiţă.
Pe cel dintâi l-a acuzat încă din 2000 în cadrul unei emisiuni de televiziune că plăteşte oameni politici pentru protecţie şi influenţă. În ciuda acestor acuzaţii televiziunea deținută de Sorin Ovidiu Vîntu, Realitatea TV, i-a oferit adesea spaţiu de emisie lui Traian Băsescu până la ruptura produsă între patron și președinte, spre finalul primului mandat.
Vîntu descria extrem de plastic în 2010 relația sa cu șeful statului:
“Băi, tati, noi, adică eu aveam o relaţie de non combat cu Băsescu. Războiul real a început cu Băsescu din momentul în care a apărut pe Realitatea <<Două fete, cinci palate>> şi am început să ne luăm de Ioana Băsescu, să o f... pe aia în gură până la loc comanda, chestie care l-a deranjat pe părintele Ioanei Băsescu în mod vizibil, spunând: Păi, f... morţii mă-tii, una vorbim, başca ne înţelegem, mi-o tragi pe la spate, băi, Manea slutul şi urâtul? Eu ce ţi-am făcut să te iei de copilul meu în halul ăsta?, reacţie pe care ai fi avut-o şi tu, aş fi avut-o şi eu, când e vorba de copilul meu.”, Sorin Ovidiu Vîntu, într-o convorbire interceptată de procurori în 2010, cu Sergiu Toader, managerul postului TV.
Dinu Patriciu s-a numărat şi el pe lista susţinătorilor lui Traian Băsescu în 2004, deși faptele rețin că în acelaşi timp sponsoriza şi campania electorală a PSD. Pe Dan Voiculescu, la fel de “mogul” în 2005 precum în 2007 sau 2009, Traian Băsescu l-a atras la Guvernare, un episod pe care chiar președintele l-a catalogat ca fiind “soluţia imorală”. Ultimul intrat pe listă, Sebastian Ghiţă, este potrivit preşedintelui cel mai periculos tip de mogul, infinit mai “perfid”.
Lupta lui Traian Băsescu cu mogulii, dusă pe meterezele propriilor antipatii, s-a transformat rapid însă într-o luptă cu jurnaliştii angajați la trusturile de presă incriminate. Greşeala președintelui, crede Mircea Toma, a fost că a generalizat. Ceea ce a făcut Traian Băsescu, susţine și Ioana Avădani, a fost să le impute reporterilor faptele patronilor: “Supărarea cea mare a preşedintelui era contra "mogulilor" - şi i-a luat aproape trei ani de mandat să le spună pe nume”.
Expoziție organizată de "Academia Cațavencu", ianuarie 2005
În perioada în care era primar, îşi aminteşte Mircea Toma, Traian Băsescu avea o relaţie bună cu presa, destinsă. Și pentru că atunci când eşti în opoziţie iubeşti presa întrucât e singurul tău aliat, indică Stelian Tănase.
Presa a fost “bună” pentru Traian Băsescu atunci când politicianul avea de transmis un mesaj important cu consecinţe imediate. În 1997, de pildă, când Traian Băsescu îi acorda un interviu pe-atunci-ziaristului Claudiu Săftoiu de la Evenimentul zilei, în care era foarte critic la adresa lui Victor Ciorbea, şeful Cabinetului din care făcea şi el parte ca ministru la Transporturilor. Acel interviu a dus ulterior la căderea Guvernului.
Zece ani mai târziu, în ianuarie 2007, preşedintele ieşea într-o declaraţie de presă să anunţe cum i-a propus premierul Tăriceanu să “facă pact cu oligarhiile”. Şi pentru a-şi susţine poziţia şeful statului a arătat presei celebrul “bileţel roz”, a cărui existență fusese adusă la cunoștința publicului de Elena Udrea, aliata de cursă lungă a președintelui.
Când a crezut că populaţia e dezinformată de politicieni sau de mass media, preşedintele a ieşit din nou la declaraţii, făcând demonstraţii la hartă fie pentru a explica ce înseamnă spaţiul Schengen, fie pentru a arăta lipsa de comunicare a autorităţilor în cazul accidentului aviatic din munţii Apuseni din ianuarie 2014.
Numai în cei doi ani şi jumătate de guvernare USL şi PSD Traian Băsescu a avut 36 astfel de ieşiri în care a simţit că e nevoie de clarificările prezidenţiale pentru ca populaţia să fie bine informată.
“Dicţionarul” lui Traian Băsescu
Expresii celebre
“Dragă Stolo!”
“Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu !”
“Între consolidarea justiţiei şi reflexul de a-mi apăra fratele, aleg consolidarea justiţiei”
“E un fleac, i-am ciuruit !”
“Eu v-am făcut chestor. Nu ştiu dacă e bine, domnu' chestor.”
"Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore!"
Termeni consacrați
Mogulii de presă = “sunt cei care utilizează trusturile media pe care le deţin în bătălia politică”; “grupuri de interese”, “grupuri de tip mafiot”, “rechini”
Oligarhia politică = “acel om care exercita netransparent puterea sau acei oameni care o exercita transparent în favoarea lor sau acei oameni care îşi ţin afacerile tocmai pentru că întotdeauna cineva dă o ordonanţă de urgenţă pentru compania lui”
Găozar = “jurnalist care crede că îi poate întinde capcane preşedintelui”
Dictatura tonomatelor = “dictatura presei”
Sistemul ticăloşit = “sistemul pe care domnul Iliescu l-a protejat, care pe domnul Constantinescu l-a înfrânt, sistem pe care eu zic că l-am îngenuncheat”
322 = “parte a sistemului corrupt, cei care au crezut în 2007 că pot scăpa de Traian Băsescu”
Pe baricade
“Îmi pare rău că aţi ajuns prea târziu”, i-a spus Toma.
“Mie nu îmi pare rău. Ziariştii sunt toţi de rea credinţă”, a răspuns Traian Băsescu.
“Eu m-aș fi bucurat de prezența președintelui”, a încercat să pareze Toma.
“Tu te bucuri în funcţie de cine te plăteşte”, i-a tăiat-o scurt Traian Băsescu.
Astăzi, Mircea Toma este de părere că Traian Băsescu nu a fost pregătit sufleteşte pentru ce avea de înfruntat ca preşedinte. “Ai supradoză de critică. Dacă nu îţi pui bine casca, clachezi”. Şi mai există o explicaţie pentru relaţia proastă a preşedintelui cu jurnaliştii, susține Toma:
“Presa l-a atins în punctele sale vulnerabile, unul dintre ele fiind Elena Udrea.”, Mircea Toma, Active Watch
Cu Academia Caţavencu, povesteşte Toma, care a fost unul dintre fondatorii publicaţiei, Traian Băsescu a avut ceva de timpuriu tocmai din cauza articolelor nefavorabile Elenei Udrea. Publicaseră în 2005 mai multe dezvăluiri legate de consiliera preşedintelui. După ce aceasta şi-a dat demisia de la Cotroceni în octombrie 2005, Mircea Toma a scris o ficţiune legată de subiect. A doua zi a primit hârtie de la Parchet. Conturile câtorva angajaţi de la Radio Guerrilla, Cotidianul şi Academia Caţavencu urmau să fie verificate de procurori.
“Erau cam aceeaşi oameni care au fost verificaţi şi în perioada Adrian Năstase”, îşi aminteşte Toma. A declarat atunci, în 2005, că ce s-a întâmplat “a fost puţină zarvă şi puţină presă de hărțuit grupurile de interese, că ne-a acuzat doamna Udrea că suntem grup de interese”. Nouă ani mai târziu, tot în apărarea Elenei Udrea președintele Băsescu a inventat eticheta “nulităţi” pentru a-i cataloga pe ziariștii care-i pun sub semnul întrebării felul în care înțelege să-și gestioneze moștenirea politică.
Traian Băsescu nu s-a limitat doar la atacuri, critici sau jigniri la adresa jurnaliştilor. A reuşit prin acţiunile sale să polarizeze presa. Preşedintele a înţeles că media românească funcţionează prin anagajatori, “motiv pentru care se impunea să ai presa ta”, crede Mircea Toma. În consecință, şeful statului a făcut tot posibilul să aibă o presă a lui într-un teritoriu care era majoritar ostil.
Polarizarea a început să se contureze din 2007, crede Ioana Avădani, la primul referendum pentru suspendarea preşedintelui:
“Alinierea pe falia pro şi anti Băsescu s-a adâncit apoi la alegerile din 2008 şi 2009 şi a căpătat, de atunci, formele groteşti la care asistăm azi”, Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent
Începând cu 2007 presa a dat semne că e dispusă să se implice în jocurile politice şi drept urmare a ales să urmeze un lider sau altul. Directorul Centrului pentru Jurnalism Independent e de părere că această alegere nu a fost determinată de atitudinea prezidenţială faţă de libertatea de exprimare, ci “mai degrabă, variile atitudini la temă au fost folosite ca argumente pentru justificarea unor afilieri decise pe alte criterii”.
Şi jurnalistul Cătălin Tolontan, recent criticat de Traian Băsescu, susţine că ar fi nedrept să dăm vina doar pe şeful statului pentru situaţia în care se afla mass media azi:
“Noi, presa română şi preşedintele Traian Băsescu, ne merităm unul pe celălalt. Numai un preşedinte tabloidal, violent în limbaj putea crea o presă atât de partizană şi nişte televiziuni ideologizate. Pe de altă parte, numai o presă care acţionează cu agendă ţintită politic sau în slujba unor interese exterioare redacţiilor putea să determine un preşedinte să renunţe la orice fair-play şi să se comporte aşa.”, Cătălin Tolontan, jurnalist
Un final deloc fericit
Traian Băsescu promova un astfel de mecanism pentru că, la acea vreme, credea că “tentaţia majoră, pentru o putere, este să controleze presa şi în momentul în care ai început gâtuirea presei, de aici până la gâtuirea drepturilor cetăţeanului nu e decât un pas”.
În cele două mandate ale sale nu s-a adoptat, însă, nicio lege care să limpezească apele în mass media, cum ar fi reformarea radioului ori a televiziunii publice sau transparența surselor de finanţare în presă. Pentru Traian Băsescu, un “preşedinte-jucător”, care trasa fără nicio problemă agenda guvernelor, folosirea influenţei pe care o avea asupra PDL în vederea limpezirii situaţiei presei românești s-a dovedit un angajament imposibil de atins. Relaţia preşedintelui cu mass media s-a pliat practic pe modul în care Traian Băsescu a înţeles să îşi exercite funcţia de preşedinte.
“După propriile mărturii, Traian Băsescu a ales să conducă România ca pe un vapor uriaş. Ca pe vapor, a reuşit acolo unde e vorba de disciplină şi a eşuat acolo unde e vorba de libertate”, conchide Tolontan.
Însă contradicţiile dintre declaraţiile şi acţiunile prezidenţiale, crede un alt fondator al Academiei Caţavencu, Ioan T. Morar, nu ar trebui să îi fie reproşate doar lui Traian Băsescu. Retras în sudul Franței, unde s-a apucat de literatură, Morar spune că atât Ion Iliescu, cât şi Emil Constantinescu au vorbit despre independența presei, ceea ce nu a împiedicat derularea unor controale la Academia Caţavencu. Ioan T. Morar crede că atenţia ar trebui să fie mai degrabă îndreptată către “tristă transformare a presei, cu puţine excepţii mai luminoase, în instrument de şantaj, de luptă politică fără reguli”.
Pentru Morar o presă care s-a “identificat atât de tare cu luptele contra justiţiei ale unor bandiţi, mai mici sau mai mari” aduce atingere siguranţei naţionale. Directorul Centrului pentru Jurnalism Independent este însă de altă părere. “Nu poţi iubi un principiu, dar să îi deteşti pe cei care îl transpun în realitate, mai bine sau mai rău”, susține Ioana Avădani.
Traian Băsescu a crezut însă că se poate. Că poate ieşi public să se proclame “apărător al libertăţii presei” după care, tot public, să iasă să atace, uneori brutal, jurnalişti, să jignească reporteri sau pur şi simplu să urecheze presa pentru modul în care a ales să abordeze un subiect.
Presa controlată politic, pe care a moştenit-o președintele în 2004 şi a cărei libertate a jurat să o apere în momentul în care şi-a preluat primul mandat, este astăzi o presă profund decredibilizată și polarizată. O presă – susțin mai toate sursele consultate – aflată după un deceniu cu Traian Băsescu la Cotroceni “în cel mai prost moment al ei”.
| Relația lui Traian Băsescu cu presa în declarații | |
|---|---|
| Iulie 2005 | „M-am săturat de domnişoare rujate, parcă tocmai venite de la coafor, care rostesc texte dinainte-nvățate despre incapacitatea autorităţilor.“ |
| Februarie 2007 | “Nu am o relaţie cu presa pentru că ea a devenit foarte mult condiţionată de relaţia cu mogulii din presă.“ |
| Martie 2008 | “Dictatura presei, dictatura tonomatelor şi a mogulilor de presă este inadmisibilă într-o democraţie, iar practicile pe care le au trebuie criticate.” |
| Noiembrie 2009 | "Exagerările presei mă deranjează. Dar provocările le găsesc legitime. Dar cînd se spune despre mine… beţiv, bolnav, paranoic… astea sînt exagerări şi schimb canalul." |
| Noiembrie 2010 | "Domnișoare rujate, cu ochii cât cepele, spun cum se reduc salariile, bănișorii oamenilor!" |
| Octombrie 2014 | “Pe toate televizoarele, toți politicienii, toți ziaristii, cei mai mulți niște nulități, nu se ocupă decât de Băsescu." |